Romgaz și Nuclearelectrica, vitale pentru alimentarea cu energie electrică și gaze naturale a României și cu proiecte masive de investiții în derulare, vor fi scutite de obligația impusă în ianuarie de Guvern tuturor companiilor de stat aflate pe plus, prin ordonanță de urgență, de a distribui anul acesta dividende în cuantum de minimum 90% din profitul contabil pe 2021 rămas după deducerea impozitului pe profit.
Executivul intenționează să aprobe în cazul ambelor companii distribuiri de dividende în procent de numai 50% din profit, pentru a le lăsa bani de investiții.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, controlat de statul român prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) cu peste 58% din acțiuni, solicitase Guvernului Cîțu, așa cum o făcuse în anii trecuți și față de Cabinetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, să se mulțumească cu dividende în cotă de 50% din profitul obținut în 2020, în condițiile în care SGG ceruse distribuirea de dividende de cel puțin 90% din câștig.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, controlat de statul român prin Secretariatul General al Guvernului (SGG) cu peste 58% din acțiuni, solicită acum Guvernului Cîțu, așa cum a făcut-o în anii trecuți și față de Cabinetele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, să se mulțumească cu dividende în cotă de 50% din profitul obținut în 2020, în condițiile în care SGG vrea distribuirea de dividende de cel puțin 90% din câștig.
Hidroelectrica va distribui 1 miliard lei către acționari, reprezentând surplus realizat din rezerve din reevaluare, decizia fiind aprobată astăzi în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor.
Statul român, care controlează, prin ministerul de resort, compania Hidroelectrica cu 80% din acțiuni, a respins, în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, solicitarea Fondului Proprietatea, acționar minoritar, de plată a unor dividende suplimentare în cuantum de 1,25 miliarde lei. Fondul a cerut dividende suplimentare și de la Nuclearelectrica, în sumă de 512 milioane lei, iar o decizie este așteptată pentru finele săptămânii, anticiparea fiind însă pentru același rezultat.
Guvernul PNL condus de Ludovic Orban va trebui să decidă luna viitoare dacă va ceda tentației de a vota "pentru" încasarea la buget a unor dividende suplimentare de peste 1,4 miliarde lei din rezervele financiare ale celor mai eficiente companii energetice de stat, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, în condiții de foame bugetară intensă, sau de a rămâne fidel programului său de guvernare și declarațiilor politice de dinainte de alegeri, care criticau politica fostului Executiv PSD, de a goli conturile de investiții ale acestor companii.
Nuclearelectrica (SNN), compania de stat care operează centrala nucleară de la Cernavodă, a înregistrat un profit net de aproape 416 milioane lei în primele 9 luni ale anului, cu circa 30% mai mare comparativ cu perioada similară din 2018, după ce majorarea prețului angro al energiei tranzacționate pe piețele concurențiale a compensat atât scăderea vânzărilor companiei pe aceste piețe, cât și introducerea obligației de livrare pentru furnizorii de ultimă instanță ai populației, la preț reglementat semnificativ mai scăzut decât cel de piață.
Reprezentanții industriei energetice, poate cea mai strategică și cu cea mai intensă componentă de securitate națională din întreaga economie, în care statul deține un rol major nu doar ca legislator și arbitru, ci și ca acționar majoritar sau semnificativ în multe companii majore, au criticat deschis politicile guvernamentale la a treia ediție a Profit Energy.forum, într-un moment în care nu doar că nu se cunosc numele și intențiile viitorului ministru al Energiei, ci nu se știe nici măcar dacă Ministerul Energiei va continua să existe în structura actuală.
Negocierile cu China General Nuclear Power (CGN) pentru construcția a două reactoare suplimentare stagnează și sunt departe de o decizie finală de investiție, a declarat, pentru Profit.ro, directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.
Motivul invocat a fost acela că China General Nuclear Power (CGN) "ar întreprinde sau favoriza demersuri de a obține tehnologii și materiale nucleare avansate ale SUA pentru a fi deturnate în scopuri militare în China".
Ministerul Energiei a discutat cu "partenerii din Statele Unite" despre retubarea (retehnologizarea) reactoarelor 1 și 2 ale centralei nucleare de la Cernavodă, a declarat ministrul de resort Anton Anton la conferința "Focus Energetic", într-un context legat de recenta întâlnire de la Washington dintre președinții Donald Trump și Klaus Iohannis.
Secretarul american al Energiei, Rick Perry, a răspuns "Da" atunci când a fost întrebat dacă îl îngrijorează colaborarea României cu China în cadrul proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă de către un membru al Congresului SUA al cărui principal finanțator electoral este cel mai mare operator de centrale nucleare din Statele Unite.
Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de statul român prin Ministerul Energiei, a transmis acționarului majoritar că nu are bani pentru a distribui dividende suplimentare anul acesta, în conformitate cu celebra și controversata OUG nr. 114/2018, adoptată anul trecut.
Potrivit proiectului de buget pe 2019, statul român a încasat în 2018 venituri din dividende de la companii la care este acționar în sumă totală de 7,11 miliarde lei, în creștere cu 32% față de 2017, și estimează pentru anul în curs încasări din această sursă în scădere doar ușoară, la 6,83 miliarde lei.
Din informațiile Profit.ro rezultă că este vorba prima solicitare de acest tip a statului adresată unei companii la care este acționar majoritar. Potrivit proiectului de buget pe 2019, statul a încasat în 2018 venituri din dividende în sumă totală de 7,11 miliarde lei, în creștere cu 32% față de 2017, și estimează pentru anul în curs încasări din această sursă în scădere doar ușoară, la 6,83 miliarde lei.
Toate companiile la care statul este acționar unic sau majoritar, fie prin instituții centrale, fie prin primării, precum și regiile autonome, atât cele ale administrației centrale, cât și cele deținute de unitățile administrativ teritoriale, vor fi obligate anul viitor să cedeze la bugetul de stat un procent de 35% din rezervele financiare ce constituie surse proprii de finanțare.
Hidroelectrica a distribuit deja anul acesta către acționari dividende "uzuale" în valoare totală de 1,134 miliarde lei, din profitul net obținut în 2017, de peste 1,6 miliarde lei. Producătorul de energie hidro se numără printre marile companii de stat cărora Guvernul, aflat în mare foame de bani, le cere și anul acesta dividende suplimentare, alături de Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz și Transelectrica.
În plus, rectificarea bugetară prevede compensarea parțială a minusurilor mari de încasări din TVA și accize, de peste 3 miliarde lei, cu încasări suplimentare din dividende de la companii de stat, în special energetice, estimate la aproape 2 miliarde lei.
După Romgaz, care încă de miercuri a anunțat avizarea distribuirii unui dividend suplimentar la solicitarea principalului său acționar, Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica a convocat, astăzi, Adunarea Generală a Acționarilor pentru aprobarea unei solicitări similare a aceluiași acționar majoritar, statul român, prin Ministerul Energiei. Surse din piață spun că toate societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat și regiile autonome cu o situație financiară bună au primit solicitări similare din partea Guvernului. Aceasta este cea de-a doua măsură similară celor adoptate anul trecut, de distribuire a 90% din profit ca dividend și de acordare de dividende suplimentare, prin care statul a încasat numai de la companiile din domeniul energetic 2,5 miliarde lei.
Solicitarea FP vine pe fondul continuării politicii Guvernului de anul trecut, de extragere de dividende cât mai mari de la companiile de stat. Mai mult, riscul de depășire a pragului de deficit bugetar de 3% din PIB setat de normele UE este mai mare în 2018, deci și "foamea de bani" a Executivului este mai intensă.
Ministrul a făcut această afirmație în contextul în care a admis că operatorii din subordinea ministerului său și-au îndeplinit în proporții foarte mici programele de investiții pe anul acesta, la care reprezentanții opoziției în Comisie i-au atas atenția că Guvernul a luat sume foarte mari de la aceste companii în 2017, prin impunerea acordării de dividende suplimentare din profiturile reportate și din rezerve.
Solicitarea de dividende suplimentare din rezerve și profitul reportat, care se adaugă deciziei mai vechi de a impune acordarea de dividende de cel puțin 90% din profitul curent, contravine propriilor obiective ale Ministerului Economiei la Transgaz, exprimate în scrisoarea de așteptări a ministerului adresată în martie anul acesta Consiliului de Administrație și conducerii executive a companiei.